Mai bine mor decat sa nu te am.Cap 15.

Cap 15.Durere la propriu.



Bella.


Am stricat totul,acele cuvint magice,cum unii le considerau,m-au facut sa ma indepartez.De ce a trebuit sa faca asta?De doua ori am crezut in aceste cuvinte si m-am inselat,de doua ori m-am daruit pentru aceste doua cuvinte si am regretat...de data asta n-o sa se mai intample.

Sincer,imi parea foarte rau,crezusem intr-o posibila relatie si el stricase totul,facuse pasul gresit.Afara incepuse sa ploua fara sa-mi dau seama ,gandurile ma indepartasera de realitate.
Am coborat din autobuz si am luat-o putin inapoi spre casa mea.Mergeam prin ploaie si ma gandeam la el,si eu il iubeam dar inca nu era timpul potrivit sa-i fi spus,asa trebuia sa aca si el,sa astepte.In dragoste exista reguli,chiar daca ti le faci singur ,chiar daca le respecti sau nu.
Treapta umeda de la scara de la intrare in bloc era mai sus decat de obicei si am calcat gresit.Am cazut ca un bolovan ce se sparge in mii de bucati .Durerea puternica de la buza inferioara,m-a facut sa tip,am vazut cateva picaturi de sange imbibat in praful de pe suprafata scarii si m-am panicat.Mi-am dus mana la gura dar nu era sange,atunci am simtit o umezeala pe obraz si nu era din cauza lacrimilor,era sange.Se pare ca aveam o rana deschisa la arcada dreapta,atunci am simtit si durerea,care imi zvagnea din ce in ce mai puternic.
La naiba,asta imi mai lipsea ca in rest le aveam pe toate.M-am ridicat,sprijinindu-ma pe palme si m-am asezat cu fundul pe scara.

-te pot ajuta cu ceva?
-nu stiu,am raspuns intorcandu-ma sa vad de unde vine sunetul acelei voci.
-arati groaznic,te duc la spiatal, a spus un baiat care se pare ca iesise din scara.
-nu cred ca este neaparata nevoie,am spus evitand sa ma vait.
-sangerezi,mi-a spus si a scos mobilul sunand la taxi.

N-am mai spus nimic imi simteam fata plina de sange si m-am conformat.Am fost ajutata sa ajung la masina si in cateva minute eram deja in fata spitalului.O infirmiera ne-a ghidat pana la camera de primire urgente .

-asteptati aici...a spus uitandu-se la salvatorul meu.
-n-o las singura,a spus privindu-ma...probabil imi vazuse fata panicata.Nu-mi placeau spitalele,miroseau a medicamente si clor.
-cine sunteti?a intrebat infirmiera cu o fata acra.
-iubitul ei,a spus atat de sigur pe el incat m-a bufnit rasul,nici macar nu-l cunosteam dar probabil era vecinul meu.
-bine,luati loc...a spus aratand cu degetul ei scurt si gros cu o unghie taiata din carne,spre scaunul din coltul celalalt al incaperii.Numele dumneavoastra domnisoara,a spus intorcandu-se spre mine.
-Isabella Swan ,am spus privind spre vecinul meu salvator.

A inceput sa-mi curete rana si ma ustura ingrozitor,m-am abtinut sa nu tip desi imi doream,mai mult de furie ,eram atat de impiedicate.
Un doctor dragut a intrat si mi-a zambit frumos.

-ce-ai patit Isabella?m-a intrebat uitandu-se pe formularul unde infirmiera imi scrisese numele.
-am cazut pe scari.
-se mai intampla,dar din fericire nu este o rana grava,cu doua copci se rezolva,mi-a spus apropiindu-se si uitandu-se atent la rana mea de la arcada.

Doua copci erau destul de mult pentru mine,nu facusem in viata mea o injectie macar.

-nu...am spus putin cam tare cand infirmiera a inmanat salvatorului meu formularul pentru a-mi completa datele.-scrie foarte urat,am spus...o sa-l completez chiar eu imediat ce d-l doctor isi termina treaba,nu voiam sa risc sa-l scoata afara din incapere,ma simteam in siguranta cu el alaturi.

El mi-a zambit frumos,multumindu-mi parca ca l-am acoperit,de ce facea asta?era atat de dragut,brunet,tuns scurt ochii negrii intensi.Ce diferenta era intre el si Edward...erau complet diferiti ca aspect dar atat de asemanatori ca frumusete,ca perfectiune.

Doctorul ma privea ganditor in timp ce imi trata rana,avea o mana atat de usoara incat deabea am simtit,cand a spus "gata",nu-mi venea sa cred.

-am impresia ca te cunosc de undeva Isabella,mi-a spus doctorul privindu-ma inca o data atent si ganditor.
-nu cred ,nu stau de mult timp in New York,am aproape doua luni.
-a...pribabil semeni cu cineva cunoscut.
-probabil,am spus si eu si mi-am adus aminte ca Alice imi spusese acelasi lucru in ziua in care ne-am cunoscut,chiar si edward imi spusese Belle ,inainte de a-mi cunoaste numele...era ceva ciudat la mijloc si mi-am propus sa aflu.

M-am ridicat de pe patul cu cadru metalic vopsit in alb si m-am indreptat spre masuta din colt pentr a-mi completa formularul.
Baiatul care m-a adus,mi-a zambit si s-a ridicat in picioare oferindu-mi locul lui.M-am asezat simtind ameteala de la mirosul de medicamente,am completat imediat pentru a disparea cat mai repede din aacel spital.

-Isabella,trebuie sa vii peste trei zile pentru a-ti scoate copcile,intre timp pemtru a nu mai veni la spital ,trebuie sa-ti cureti in fiecare zi rana cu solutia asta,apoi iti pui un plasture,ai aici tot de-ti trebuie.
-va multumesc domnule docror,nu-i retinusem numele sau nu se prezentase.
-numele meu este Emmett Whitfield,a spus de parca imi citise gandurile,uite cartea mea de vizita,ma suni inainte,ca sa nu astepti prea mult.
-e bine asa...o zi buna.

L-am luat de mana pe frumosul baiat vecin salvator, si l-am tarat dupa mine,multumindu-i lui Dumnezeu ca am scapat.

-ma bucur sa te cunosc Isabella,eu sunt Jacob Black,vecinul tau,am vazut cand ai completat formularul,stam pe aceeasi scara.
-si eu Jacob...si iti multumesc,am spus zambindu-i.