Alb orbitor-cap 1

Dupa cum v-am promis ieri aveti aici primul capitol din ficul pe care am inceput sa il scriu.Sper sa va placa.Astept comentariile voastre.









Cap 1 -un nou inceput.

Bella.

Voiam sa cred ca este o zi normala de ianuarie ,dar era al dracului de diferita.Intram in Forks,orasul in care tata a primit de curand o slujba,ca sef de politie.Totul era alb,prea alb,ningea si eu uram zapada.Ma visam adesea alunecand pe o panza alba,nemarginita,si nu ma puteam agata de nimic,cadeam in gol.
-Bella,trezeste-te.Am ajuns...striga tata.
-Hm,nu dormeam tata,aveam ochii inchisi.Stii ...ma dor de la albul asta imaculat si orbitor.
Am oprit masina si am coborat.Cand am pasit in zapada,era asa rece si scartaia,eram in tenisi...ce absurd.
-Asta e casa in care vom locui,Bella.
Tata castigase licitatia pentru casa asta,la un pret relativ mic.Era o casa alba ,dar ingalbenita de trcerea timpului cred.Era frumoasa si cocheta cu doua nivele ,balcon si garaj.Am intrat in casa luminata de doua veioze pe holul ingust de la intrare.In fata era livingul,mobilat in stil vechi,dar placut, Totul era din lemn masiv si lucios ,un seminneu rotund in fata,care sa-mi incalzeasca iernile in Forks.Era atat de calduroasa si primitoare,avea toblouri cu peisaje de toamna si un covor latos de lana.
-Imi place tata,imi place mult...am soptit fericita.
-Ma bucur Bella,camera te e sus pe stanga si baia este vis-a-vis de usa.Mi-am lasat rucsacul sa-mi cada pe podea si am fugit pe scari.Am vazut o usa de lemn sculptata pe margini si in colturi .Erau gravate cercuri impletite minutios.Am intrt.Era la fel de frumos si aici,un pat pentru o singura persoana,o biblioteca mica cu o colectie veche de carti,o veioza si un tablou cu un caine lup,roscat cu ochii maro si cu o privire intensa.Parca ma privea in orice colt al camerei ma aflam.Camera mea era pe partea din spate a casei.M-am dus spre ferastre,am deschis geamul si am privit afara.Ninsoarea se oprise dar pamantul era acoperit in totalitate de zapada.Casa imensa din fata mea mi-a atras atentia.Era mare ,vopsita intr-o nuanta de cacao cu lapte,cu balcoane si ferestre de lemn.Ferestrele erau mari si presupun ca si camerele erau spatioase.Doi cedri imensi umbreau putin casa de-o parte si de cealalta .Am inchis geamul...brrr era frig.
-Bella a sosit pizza ,striga tata de jos.
Am coborat scarile si m-am asezat la masa.Ma intelegeam bine cu tatal meu,nu vorbea prea mult,nu ma intreba prea multe despre viata mea personala,ii placea sa sufere in tacere,ca sa spun asa.
De cand murise mama nu mai iesise cu alta femeie.Se dedica in totalitate mie si nevoilor mele,ma ajuta atat cat putea .
-Tata,cine a locuit aici? l-am intrebat curioasa.
-Am inteles ca proprietarul,d-l Hanson,o castigase si el prin licitatie de la stat acum 15 ani.Fostii proprietari ,un clupu cu un copil de trei ani,murisera intr-un accident de masina,masina a explodat si a luat foc ,deabea au reusit sa adune ramasitele persoanelor ,erau carbonizate.D-l Hanson,nu a schimbat prea multe,locuia singur aici si acum s-a dus sa locuiasca la un frate ramas vaduv si a dat spre vanzare casa.Asta e tot ce stiu ,Bella.
-Multumesc tata si pentru masa,dar sa stii ca de maine am sa gatesc eu ,nu pot permite sa mananci pizza in fiecare zi.
-Ok Bella,ma bucur ca te simti bine,ca iti place casa si sa stii ca ninsoarea nu o sa dureze mult,mai mult i sa ploua decat sa ninga.
-Da,ar fii mai bine,ploaia imi place...i-am spus eu si m-am dus sa-mi iau bagajele sa-mi despachetez lucrurile.
Era amiaza,si eu eram in camera mea,mi-am facut curat ,mi-am aranjat hainele in sifonier,mi-am pus lenjerie pe pat si m-am intins spre biblioteca sa iau o carte.Hm"La rascruce de vanturi".cartea asta am avut-o si eu pana acum doua luni cand am uitat-o la scoala si nu mi-a mai fost returnata.Era cartea mea preferata si era veche ca a mea,aceeasi editura si acelasi an .Am rasfoit-o si am dat peste o fotografie pastrata perfect intre foile invechite ale cartii.Era o familie de trei persoane .Un cuplu si un baietel frumos,cu parul deschis la culoare si cu ochii expresivide un albastru-verzui.Am intors-o si am citit :"13-mai-1995. Edward Masen implineste 3 ani ."Era si o amprente cu o palma probalil a copilului.Am intors-o si am privit fetele parintilor.Erau frumosi si cel mic semana cu mama lui,aceiasi ochi ,aceleasi buze si amandoi aveau gropite.Toti trei zambitori,ma priveau din fotografie.Hm,ce fotografie reusita,am gandit eu...cine or fi?
Afara era intuneric si de jos se auzea televizorul ,tata se uita la meci.M-am intins pe pat si am vazut o lumina de laser pe peretele opus al ferestrei ,trasand cercuri luninoase rosii.M-am ridicat si am deschis geamul,laserul orbindu-ma.
-Ce dracu faci?...am strigat nervoasa,uitandu-ma la casa de peste drum.
Geamul de vis-a-vis s-a inchis zgomotos si nici o miscare…








Edward.

Eu si Emmett ,ne-am trezit pe la pranz,eu si fartele meu ne jucam pana tarziu la jocuri video,sau povesteam despre fetele pe care le cucerisem cu sarmul nostru in ultimele zile.Am privit spre fereastra,zapada se asternuse dar nu mai ningea.Casa bantuita din fata ,era la fel de cand ma stiu,stranie ,ciudata , nesigura,nu se potrivea deloc cu peisajul asta.Era mereu intunecata,doar cate o veioza se mai zarea din cand in cand dar de cand plecase d-l Hansen,nici macar asta nu se mai observa.
Vechii proprietari,cei care locuisera aici,inaintea lui murisera intr-un accident de masina si probabil nu-si mai gaseau linistea sufleteasca,de asta ma inspaimanta atat casa asta.Imi imaginam ca dorm mereu acolo,desi nu vazusem niciodata ,nimic care sa-mi comfirme acest lucru.
Am coborat la masa.Esme si Carlisle,parintii mei adoptivi,erau in bucatarie.Emmett,cobora si el.
-buna dimineta ,copii ! cum ati dormit?...ne intreaba mama.
-bine,multumim am raspuns in cor.
Emmett era si el adoptat,mai mare cu un an decat mine,nu semanam deloc,eram ca doua picaturi din substante diferite.El era solid , musculos ,sigur pe el si foarte amuzant ,in schimb ce eu eram mai slab,atletic,tacut. Ca fizionomie ,iar nimic asemanator,el era brunet cu ochii negrii si eu cu parul mai deschis la culoare ,ochii albastrii-verzui, fata alba as zice ca seman cu Esme.Cand eram mic si priveam familiile a caror membrii semanau,aveam impresia ca daca mananci aceeasi mancare zilnic,cu fratii tai,imprumuti trasaturile celorlalti si usor,usor incepi sa te asemeni cu ei.
Dar in cazul meu nu s-a intamplat asta.Esme mi-a spus ca am fost adoptat in ziua in care ei s-au mutat aici impreuna cu Emmett.Fusesem gasit ratacind prin padure,inainte cu o luna de a fi adoptat.Nu se stia cine erau in realitate parintii mei sau daca mai traiau,iar cei de la orfelinat imi pusese numele Edward dupa tricoul cu care eram imbracat in acea zi pe care scria “micul meu ursulet Eddy”.Aveam acasa actele de adoptie pe care erau si amprentele palmelor si talpilor mele…erau atat de mici…imi plangeam de mila.
-Multumim pentru masa,a spus Emmett ,dandu-mi un pumn in umar.
-Trezeste-te frate ! azi e zi de curatenie,a spus el razand.
Era atat de usor sa vorbesti cu Emmett,parea ca ia totul la misto,se bucura de viata in toate sensurile.
Am urcat inapoi in camera si am inceput sa imi strang hainele de pe jos, cartile de sub pat,si am cautat pachetul de tigari.Mi-am aprins o tigara si am iesit pe geam ,era frig si se intunecase.Mi-am luat laserul pa care il primisem de la prietenul meu cel mai bun Jasper cand aveam 7 ani.Am aprins laserul si am inceput sa trasez pe scasa bantuita din fata mea.Imi placea sa fac asta ,uneori imi asterneam gadurile astfel,scriind cu laserul pe peretii si prin ferestrele casei.


Dintr-o data,fereastra s-a deschis si o forma omeneasca ,neagra s-a afisat in fata geamului.
-Ce dracu?...m-am speriat de moarte si am inchis fereastra,tragand draperiile de catifea groasa sa nu mai vad nimic.Am inlemnit acolo langa geamul meu ,in genunchi,agatandu-ma de ciucurii draperiei.