Alb orbitor - cap 7

Cap 7 -Nici nu ma asteptam.

Bella .

Am auzit batand la usa si m-am ridicat imediat,probabil este Alice.Am deschis si am ramas uimita,era Edward.
-Chiar nu poti sa vorbesti nimic altceva cu mine ,dacat scurtele raspunsuri la intrebarile pe care ti-i le pun?
-Buna Edward,intra..nu mai eram in stare sa mai zic ceva.
-Bella,raspunde...si vreau un raspuns mai lung de data asta,a spus el nervos uitandu-se la semineul si tablourile din living.
-Auzi Edward,nu stiu cum iti permiti sa vi la mine in casa si sa-mi ceri socoteala ca nu vreau sa vorbesc cu tine,nu suntem prieteni,nu suntem nimic,nu am de ce sa-ti dau explicatii...eram nervoasa...ma uitam la el si parca nu ma asculta,se uita in gol.A inaintat si s-a uitat la obiectele din living fara sa mai scoata un cuvant.
-Ce dracu faci Edward?nici macar nu ma asculti.
-Bella,cunosc interiorul casei,a zis el incet si s-a repezit sa urce pe scari.
-Ce?am intrebat uimita.
M-am dus dupa el si l-am vazut intrand in camera mea.
-Ce dracu cauti aici,Edward?...am intrebat nervoasa
Se uita spre tabloul cu lupul roscat de pe perete si nu mai zise nimic.Nu stiam ce se intampla ,il vedeam asa diferit ,surprins,cu o expresie de copil neajutorat.
-Bella,am impresia ca am mai trait aici candva,recunosc tabloul,semineul si tablourile de jos.
-Cred ca nu esti sanatos la cap Edward,te rog sa iesi din camera mea,dar atunci,cand i-am pronuntat numele,si l-am vazut intorcandu-se spre mine cu privirea stearsa uitandu-se in gol,mi-am adus aminte de copilul din fotografie.
Am luat cartea "La rascruce de vanturi" si am scos fotografia.
-Recunosti poza asta Edward?i-am zis,el l a luat-o si s-a uitat atent la chipurile din fotografie.
-Ii recunosc Bella,sunt eu si parintii mei ,a spus cu vocea tremuranda.
-De unde ai poza asta?,m-a intrebat asezandu-se pe pat.N-am fost in stare sa mai zic nimic,m-am asezat pe pat langa el si l-am luat in brate.Si-a pus mainile in jurul umerilor mei si m-am strans cu putere...plangea...Cand l-am auzit suspinand,am inceput sa plang si eu.
-Sunt morti Bella,,imi aduc aminte de accident,masina a luat foc si eu am plecat in padure,imi era frica.
-Edward,imi pare foarte rau,i-am soptit printre lacrimi.Am stat asa cam o jumatate de ora,nu mai zisese nici unul nimic si el se linistise in sfarsit.
-Trebuie sa plec,sa vorbesc cu Carlisle,mi-a spus .A luat poza si a iesi pe usa.
Dupa ce a plecat am ramas pe pat si m-am gandit la cat de greu trebua sa-i fie .Oare nu-si daduse nimeni seama ca el supravietuise din acel accident?Tatal meu imi povestise ca proprietarii dinaintea d-lui Hansen murisera impreuna cu fiul lor de trei ani.Cei care se ocupasera de acest caz cu multi ani in urma facesera o foarte mare gresala.Dar il chema tot Edward,ciudat.Am coborat in bucatarie sa-i pregatesc cina tatalui meu,dar parca eram desconectata,nu puteam sa ma concentrez,ma gandeam numai la expresia lui Edward,imi parea atat de rau...eu locuiam practic in casa lui.



Edward.

Cand Bella a deschis usa i-am spus rastit...
-Chiar nu poti sa vorbesti nimic altceva cu mine ,dacat scurtele raspunsuri la intrebarile pe care ti-i le pun?
-Buna Edward,intra,imi zice ea fara fara nici o expresie.
-Bella,raspunde...si vreau un raspuns mai lung de data asta,i-am spus si privirea mi-a ramas asupra tablourilor si semineului .Le cunosteam si inca foarte bine,parca as fi trait aici,canapeaua si covorul de lana...cunosc interiorul casei...i-am spus si am fugit pe scari,stiam foarte bine unde voiam sa ajung...la mine in camera.Am deschis usa si am intrat,ear aceeasi camera ,usor schimbata,tabloul cu cainele,lupul roscat ,patul...patul meu.Mi-am amintit lucruri din trecutul meu,eram mic ,dar imi aduceam aminte.
-Ce dracu cauti aici Edward?am auzit-o pe Bella tipand la mine.
-Bella,am impresia ca am mai trait aici candva,recunosc tabloul cu lupul,si semineul cu tablourile de jos,i-am spus uitandu-ma atent pe fereastra.Se vedea casa Cullen,a doua mea casa.
-Cred ca nu esti sanatos la capEdward,te rog sa iesi din camera mea,mi-a spus ea si cad m-am intors spre ea ,privirea i s-a intors spre raftul de carti.A luat o carte care era pusa separat si a scos o fotografie.
-Recunosti poza asta Edward?
Am luat fotografia si m-am uitat atent la ea,eram eu si parintii mei ,Elisabetta si Edward Mansen.
-Ii recunosc Bella,sunt eu si parintii mei,de unde ai poza asta? am intrebat-o chiar ma chema Edward dupa tatal meu,uitasem complet de ei,de parca cineva imi stersese memoria ,nu-mi adusesem niciodata aminte de ei.M-am asezat pe pat si am inceput sa plang.S-a asezat langa mine si m-a luat in brate ,chiar aveam nevoie de asta.Mi-am pus mainile in jurul umerilor ei si am imbratisat-o cu putere.
-Sunt morti Bella,imi aduc aminte de accident,masina a luat foc si eu am plecat in padure,imi era frica.
-Edward imi pare rau,plangea si ea.Imi treceau prin cap ,imagini cu parintii mei ,imagini cu flacarile care ieseau din masina,tot acest timp am crezut ca am fost abandonat.
Cand in sfarsit m-am linistit i-am spus ca trebuie sa plec sa vorbesc cu Carlisle.Am luat poza si am iesit din camera lasand-o pe pat ...inca plangea.